Sorana Cîrstea, apariție spectaculoasă. Iubita lui Ion Ion Țiriac a publicat imaginea cu un mesaj simplu

Sorana Cîrstea, apariție spectaculoasă. Iubita lui Ion Ion Țiriac a publicat imaginea cu un mesaj simplu
  • Publicat:

Sorana Cîrstea continuă să fie o prezență constantă în mediul online, unde a avut o nouă apariție spectaculoasă. Iubita lui Ion Ion Țiriac a publicat o imagine, însoțită de un mesaj simplu și scurt.

Sportiva și-a obișnuit deja fanii cu postările pe care le face pe rețelele de socializare, fiind urmărită în acest moment, pe Instagram, de peste 200.000 de persoane.

Sorana Cîrstea, apariție spectaculoasă

Sorana Cîrstea nu ratează nici măcar o ocazie de a posta fotografii în mediul online. Iubita lui Ion Ion Țiriac continuă să fie o prezență constantă pe rețelele de socializare, acolo unde își ține fanii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața ei. De data aceasta, Sorana Cîrstea a publicat o nouă imagine, însoțită de un mesaj simplu și scurt.

În fotografia pe care a distribuit-o pe Instagram, însoțită de mesajul „#ootd” (outfit of the day), se poate observa că Sorana Cîrstea este foarte zâmbitoare. Sportiva a ținut să scoată în evidență ținuta pe care a abordat-o în această zi, prin intermediul mesajului care însoțește fotografia, pe care a asortat-o cu unghiile albastre.

Sorana Cîrstea se bucură de succes în mediul online

Sorana Cîrstea obișnuiește să posteze destul de des fotografii în mediul online, pe propria pagină de Instagram. Sportiva a adunat până în prezent peste 200.000 de urmăritori, iar imaginile pe care le distribuie adună mii de aprecieri și comentarii.

De cele mai multe ori, iubita lui Ion Ion Țiriac postează fotografii de la antrenamentele pe care le efectuează sau de la competițiile la care participă dar nu ratează ocaziile în care le poate împărtăși fanilor și ceea ce trăiește în afara terenului de tenis.

Recent, Sorana Cîrstea a început procesul de recuperare după operația suferită la piciorul stâng.

Această recuperare o va ține departe de terenul de joc tot restul sezonului. Anunțul a fost făcut chiar de sportivă printr-o postare pe Instagram, în dreptul pozei scriind: „Recuperarea a început! Mulțumesc tuturor pentru mesajele dulci și pline de bunătate!”.

Sorana Cîrstea nu a avut cel mai bun sezon, ea a ajuns în semifinale la Dubai, în februarie, unde a pierdut cu 2-6, 6-7 (6) în fața italiencei Jasmine Paolini.

La începutul lunii iulie, jucătoarea de tenis anunța că intenționează să ia o pauză nedeterminată, din cauza durerilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×